Loading...
DESPRE 2018-05-29T11:14:40+00:00

DESPRE PAVEL POPESCU

Deputat al Partidului Național Liberal, tânăr politician, entuziast și susținător al valorilor de dreapta. Oportunist în sensul bun al cuvântului, în ideea în care cred că prin votul care mi-a fost oferit ca să reprezint cetățenii României în Parlament mi s-a acordat o oportunitate nesperată, de care am profitat. Nu în interes personal, ci pentru a depune toate eforturile pentru ca țara noastră să fie o țară de care să ne mândrim cu toată inima, nu doar de Ziua Națională.
Împărtășesc valorile de dreapta, valori promovate de Partidul Național Liberal și cred cu tărie că fiecare individ trebuie să aibă șanse egale de a se dezvolta și afirma în societate pe măsura abilităților sale, să îi fie garantate și respectate drepturilor și libertăților individuale, să fie liber să se exprime, să aibă dreptul la fericire, prosperitate, și fiecare cetățean să aibă condițiile necesare pentru a-și atinge potențialul.

Totodată, ca deputat al Partidului Național Liberal cred că fiecare individ trebuie să beneficieze de egalitate de șanse, indiferent de origini, mediul în care s-a născut, rasă, sex sau alte criterii de acest tip. Și cred în aceste valori nu ca în niște principii extrase dintr-o carte, ci pentru că fac parte dintr-o minoritate religioasă, dar am avut șanse de dezvoltare egale pe baza abilităților și competențelor de care am dat dovadă.

Am fost unul dintre tinerii care au emigrat, dar m-am întors cu o nouă viziune în speranța că voi putea să integrez în activitatea mea de politician ideile bune pentru ca fiecare român să simtă că trăiește mai bine. Nu mi-am pierdut entuziasmul și nici speranța că țara noastră prin oameni tineri, ca mine, prin oameni ca părinții noștri, ca bunicii noștri, ca tine, poate să fie un stat democratic, modern și digitalizat. În acest mandat de parlamentar o prioritate pentru mine o reprezintă întreprinderea tuturor acțiunilor, care îmi sunt permise prin prisma legii și atribuțiilor de parlamentar, prin care să realizăm digitalizarea României.

Trebuie să depunem toate eforturile necesare, să stabilim priorități, să dialogăm și să ajungem la un consens ca fiecare dintre noi să beneficieze pe deplin de avantajele pe care le oferă Internetul. Să simplificăm relația cetățean – stat, să modernizăm modul în care interacționăm cu autoritățile statului, să economisim timp, bani, energie pentru a le putea investi în alte proiecte sau pur și simplu în îmbunătățirea stilului de viață.
Cred într-un act politic transparent, într-un permanent dialog cu cei pe care îi reprezint, în apartenența la un partid cu valori de dreapta, în respectarea cuvântului dat și în spiritul de echipă. Cred într-o Românie în care fiecare cetățean să simtă că s-a născut în țara în care trebuie.

Puterea unui ales al cetățenilor stă în dialogul pe care îl are cu cei care l-au ales. Vreau să dialogăm, să ne sprijinim reciproc pentru a putea să vă reprezint interesele, în Parlamentul României, la modul superlativ. 

România Digitală

Mai departe

Împreună, prin voluntariat, construim comunitatea!

Mai departe

România este acasă și pentru Diaspora

Mai departe